Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 23 august 2014

LinuxBBQ Cream: Linux ”pour les connaisseurs”

 LinuxBBQ este o distribuție bazată în general pe Debian Sid dar are și arome bazate pe Debian Wheezy (boring), Ubuntu (baby) și Fedora (burn!) și una cu baze independente (killX).
http://linuxbbq.org/ 
 Din câte spun băieții pe situl lor, dețin recordurile mondiale cu cele mai mult de 100 de versiuni diferite și cele peste 70 de interfețe grafice!!!

 Ok, personal nu-s impresionat, mai bine spus n-am fost, dar e greu să-mi mențin indiferența în legătură cu Cream: o ediție live, bootabilă direct din imaginea iso descărcată pe hdd, instalabilă pe hdd care conține 76 de WM-uri diferite!!! Ca și cum alea 76 WM-uri nu erau suficiente, are și mediul grafic Enlightenment, plus tmux (pentru tty)... Mie-mi ies la socoteală vreo 78 interfețe pe un cd de 478 MB!
http://linuxbbq.org/cream.html

 Galerie cu screenshoturi:
http://linuxbbq.org/cream/index.html

 Ceea ce mi-a plăcut la nebunie este exact multitudinea de interfețe, poți încerca chiar și WM-uri obscure, puțin cunoscute/ folosite fără să le instalezi pe distribuția folosită! Partea proastă este că sunt versiunile vanilla ale WM-urilor, deci nu sunt aranjate/ customizate/ setate, trebuie studiată documentația înainte de-a fi testate, s-ar putea ca interfața aia fără panou, ceas, meniu, lansator de aplicații să fie puțin cam intimidantă la început... Oricum unele au meniu la clic pe desktop (cazul Openbox), altele au implicit configurări utile, și-n fine au setate hotkeys:
- deschidere terminal: Ctrl+Alt+Enter sau Alt+Shift+Enter
- BBQ meniu: Alt+Shift+F1
- user meniu: Alt+Shift+F2
- dmenu: Alt+Shift+F3
- manual: Alt+Shift+F4
- ceas: Alt+Shift+F10
 Putem părăsi WM/ interfața grafică cu Ctrl+Alt+Backspace (Openbox, Karmen, etc) sau cu Alt+Shift+q, sau Ctrl+d sau exit (tmux).


 Bootare direct de pe hdd
 Bootul direct din imaginea iso e o chestie ce-mi place la nebunie, așa pot testa o grămadă de distribuții fără să le pun pe cd sau usb. Am scris despre asta (http://stressat.blogspot.ro/2014/04/boot-iso-images-from-hdd-grub2.html), intrarea în cazul meu este:
menuentry "ISO LinuxBBQ- Cream" {
set isofile='/shogun/Downloads/linuxbbq-cream-686-20140608.iso'
loopback loop (hd0,3)$isofile
linux (loop)/live/vmlinuz boot=live config fromiso=/dev/sda3/$isofile toram --
initrd (loop)/live/initrd.img


 Live-cd/ live-usb
 Puneți imaginea iso pe un cd sau stick usb, setați în BIOS prima opțiune de boot unitatea optică sau usb.

 Bootați de pe cd/ usb/ hdd, așteptați să apară promptul de logare, puneți user bbq și parolă bbq.
 Putem seta ora, tastatura, conexiunea la net din interfața ncurses apărută, sau putem intra direct într-un WM din cele disponibile în lista prezentată și testa/ vedea la lucru orice WM. Recomand setarea sistemului în primul rând, e un proces simplu, scriem us în caseta cu keyboard, apoi setăm rețeua, de exemplu pentru wireless, selectăm în ordine (aproximativă, vă descurcați voi...), scan pentru scanare, selectați rețeaua, WPA este setat implicit, puneți parola, cu tasta TAB navigați, ACCEPT, șamd, este simplu. La fel de simplu este setarea orei, alegeți locația Bucharest, etc.

 Ok, recunosc că nu-i visul oricărui utilizator de Linux, dar sunt convins că destui entuziaști se vor bucura la fel de mult ca mine de oportunitatea aceasta.



SURSE:
http://kmandla.wordpress.com/2014/08/22/all-for-fun-and-fun-for-all/
http://linuxbbq.org/
http://linuxbbq.org/cream.html

joi, 21 august 2014

Informații meteo CLI

 Cei ce folosesc des linia de comandă poate vor aprecia un nou utilitar pentru aflarea datelor meteo. Există de mult weather-utils (Rosa, OpenMandriva) sau weather-util cum este denumit pachetul în Arch și Ubuntu. Explicații despre utilizarea acestui pachet: http://wiki.mandrivausers.ro/mandriva/ghid-2011/terminal_2#info_sistem_info_meteo_wtf_remind_etc
 Singurele completări pe care le pot aduce este că acum comanda nu mai este weather --id=cod-oraș (weather --id=LRIA) ci weather cod-oraș (weather LRIA pentru Iași). LR reprezintă codul de țară, IA codul pentru Iași, BC pentru Bacău, BS București, AR Arad, CL Cluj, TR Timișoara, SV Suveava, șamd și că putem pasa comenzii diverși alți parametri (man weather pentru toți), de exemplu -m pentru afișarea datelor doar în sistem metric (grade Celsius, km/h) sau -f pentru prognoză (forecast), nu doar afișarea condițiilor curente. Problema e că eu n-am reușit să setez aflarea prognozei meteo pentru zona Iași nici după cod, nici măcar după coordonatele geografice, asta acum vreo 3-4 ani, așa c-am renunțat.
 Altă problemuță este numărul mic de stații, doar orașele importante:

ROMANIA            30-APR-13
   ARAD             LRAR        15200  46 11N  021 16E  118   X     T          6 RO
   BACAU            LRBC        15150  46 31N  026 55E  185   X     T          7 RO
   BAIA MARE        LRBM        15014  47 40N  023 28E  185   X     T          7 RO
   BUCHAREST/BANEAS LRBS        15420  44 30N  026 05E   91   X     T  X       6 RO
   KOGALNICEANU     LRCK        15481  44 22N  028 29E  108   X     T          6 RO
   CLUJ-NAPOCA/SOME LRCL        15120  46 47N  023 41E  413   X     T  X       7 RO
   CARANSEBES       LRCS        15292  45 25N  022 15E  242   X                7 RO
   CAMPIA TURZII    LRCT               46 30N  023 53E  331         T          8 RO
   CRAIOVA          LRCV        15450  44 19N  023 53E  191   X     T          6 RO
   IASI             LRIA        15090  47 10N  027 37E  104   X     T          7 RO
   ORADEA           LROD        15080  47 02N  021 55E  140   X     T          7 RO
   BUCHAREST/OTOPEN LROP        15421  44 34N  026 06E   95   X     T          6 RO
   SIBIU/TURNISOR   LRSB        15260  45 47N  024 05E  444   X     T          7 RO
   SATU MARE        LRSM        15010  47 42N  022 53E  124   X     T          7 RO
   SUCEAVA/SALCEA   LRSV        15023  47 41N  026 21E  351   X     T          7 RO
   TULCEA           LRTC        15335  45 04N  028 43E    6   X     T          6 RO
   TIGU MURES/VIDRA LRTM        15145  46 28N  024 25E  309   X     T          6 RO
   TIMISOARA/GIARMA LRTR        15247  45 49N  021 20E   88   X     T          6 RO
   AVRAMENI                     15001  48 01N  026 57E  240            X       8 RO
   CONSTANTA                    15480  44 11N  028 40E   17            X       8 RO

 Pentru weather-util folosesc un alias în .bashrc de forma:
alias meteo='weather -m LRIA'
 Astfel capăt informații în sistem metric pentru condițiile meteo curente în Iași.



 Între timp am găsit un alt utilitar, forecast-cli: https://www.npmjs.org/package/forecast-cli
 Ceea ce m-a atras a fost faptul că dă (în primul rând) informații despre orașe mult mai mici , prognoză detaliată pe o săptămână și/ sau pe fiecare oră din următoarele 48. Este de fapt o modalitate CLI de-a vedea prognoza de pe http://forecast.io


 INSTALARE
 Nu există pachetul în mediile Arch, nici oficiale, nici AUR, și din câte văd pentru nici o distribuție anume, deci putem instala pachetul din terminal:
npm install -g forecast-cli

 UTILIZARE
 Putem porni prima dată forecast-cli cu comanda forecast, caz în care va trebui pasat la cerere un oraș pentru afișarea datelor.
 Implicit forecast-cli afișează datele în format metric (SI, grade Celsius, kilometri), putem alege formatul anglo-saxon (imperial, us, grade Fahrenheit, mile) cu parametrul --units și apoi tastând 1 (1 este pentru us, 2 pentru sistemul internațional °C). Tot implicit se afișează prognoza pe următoarea săptămână, pentru prognoză orară pe următoarele 48 ore adăugăm comenzii parametrul --hourly.

 Putem afla datele meteo pentru diverse locații cu comenzi de tipul:
forecast iasi
forecast --hourly iasi
forecast pascani
forecast bucuresti (sau forecast bucharest)
forecast venetia (sau forecast venice)
forecast --hourly pordenone
 Ultima locație pasată comenzii este reținută în fișierul ~/.forecast-cli.json, astfel că următoarele ture comanda va fi doar forecast.




Back to top